Scris acum peste 13 ani
Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Braşov are plăcerea de a anunţa deschiderea celei de-a 60-a Stagiuni a concertelor estivale de orgă, a expoziţiei temporare „Din tainele atelierului de restaurare” la Biserica Neagră şi noua ofertă de ghidaje tematice săptămânale. Începând cu 5 iunie, vizitatorii vor avea ocazia să descopere sunetele ...
Scris acum peste 13 ani
Biserica Evanghelică C. A. din România - Parohia Braşov, invită toţi doritorii să participae la ghidajele tematice oferite publicului, în cadrul cărora se va putea cunoaşte mai de aproape edificiul fascinant Biserica Neagră, prezentate de colaboratori calificaţi ai Parohiei. Miercuri, 11 iulie 2012, începând cu ora 17, istoricul de artă Ágnes Ziegle ...
Scris acum peste 13 ani
Biserica Neagră va găzdui luni, 9 iulie 2012, de la ora 18, concertul susţinut de The Danish Boys Choir (Corul Danez de Băieţi), ce va sta sub titlul „Prin harul Domnului nostru”. Programul concertului va reprezenta o călătorie muzicală prin Danemarca şi Europa, exprimând, prin creaţiile diferiţilor compozitori, frumosul şi variaţia credinţei creştine: &ici ...
Scris acum peste 13 ani
Bisericile Evanghelice C.A. din Hărman, Râşnov şi Ghimbav organizează cea de-a III-a ediţie a festivalului Musica Barcensis , ce se va desfăşura în perioada 6 iulie – 26 august 2012. Programul concertelor - MUSICA BARCENSIS 2012, în Biserica Evanghelică din Hărman 6 iulie, ora 18:00 – Tineri muzicieni în concert 3 august, o ...
Scris acum peste 13 ani
Al doilea concert al Stagiunii concertelor estivale de orgă din Biserica Neagră aduce în faţa publicului primii invitaţi de peste hotare. Este vorba de Eastern Mennonite High School Touring Choir (Corul Liceului „Eastern Mennonite”), din Virginia SUA, sub conducerea dirijorului Jay Hartzler, care va concerta marţi, 12 iunie, de la ora 18:00. Ca parte a turneului pe c ...
Scris acum peste 13 ani
Sala Festivă a Bisericii Negre, Piaţa Sfatului nr. 18, va găzdui marţi, 15 mai, la ora 18:00, un recital cameral cu muzică instrumentală şi vocal-instrumentală în compania a trei muzicieni clujeni: Ruben Mureşan (tenor), Paul Sârbu (vioara) şi Kenneth Tucker (pian). Programul recitalului va cuprinde lucrări romantice într-o distribuţie aparte, ale unor compozi ...
Scris acum peste 13 ani
...
Scris acum peste 13 ani
Începând cu 1 mai 2012, vizitarea Bisericii Negre se va face după un nou program, conceput special de conducerea Bisericii Evanghelice C.A. din România - Parohia Braşov pentru a răspunde cererilor şi aşteptărilor turiştilor. Noutăţile au în vedere modificări ale zilelor şi orelor de vizitare, precum şi diversificarea ofertelor turistice. Cea mai importan ...
Scris acum peste 13 ani
În cadrul programului naţional „Şcoala altfel”, între 1 - 6 aprilie, Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov şi Liceul Teoretic „Johannes Honterus” au colaborat în vederea realizării unui proiect artistic, care va prezenta ultimele zile din viaţa lui Isus Hristos, în care copiii vor fi protagonişti. Rezultatul proiectulu ...
Scris acum peste 13 ani
Joi, 15 decembrie, cu începere de la ora 19:00, Corul "Bach" al Bisericii Negre, alături de soliştii Valentina Mărgăraş (sopran) şi Lőfi Gellért (bas), acompaniaţi de Cvartetul Gaudeamus şi Eckart Schlandt (orgă), vor susţine tradiţionalul concert de Crăciun, sub conducerea muzicală a dirijorului Steffen Schlandt. Programul concertului va cuprinde lucrări sacre ...