Adaugă
Publicitate

Prezentare

Începând cu luni, 28 mai 2007, timp de patru zile, voluntari din mai multe asociaţii studenţeşti vor distribui în licee, facultăţi şi locuri publice, 15.000 de pliante conţinând îndemnul de a renunţa la fumat cel puţin pe data de 31 mai precum şi informaţii cu privire la efectele negative ale fumatului intr-o campanie organizata de Asociaţia Studenţească AMiCUS. De asemenea, vor fi realizate şi afişate 500 de postere pentru a marca acest eveniment iar voluntarii vor fi îmbrăcaţi pe toată perioada campaniei în tricouri albe, purtând sloganul campaniei: „Pe 31 mai Braşovul renunţă la fumat!”. De ce 31 mai? Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat această zi, "Ziua Mondială fără Tutun" în anul 1987 într-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.  Pentru cei care doresc să renunţe la fumat vor fi puse la dispoziţie două modalităţi:
  1. Un număr de telefon special pentru înscrierea la un curs de renunţare la fumat în Braşov. Data şi locaţia acestuia vor fi anunţate ulterior, în funcţie de numărul celor înscrişi la curs.
  2. Adresa site-ului www.fumat.ro unde se pot înscrie la un curs interactiv de renunţare la fumat. Cursul este oferit gratuit şi se va desfăşura online putând fi urmat oricând în funcţie de programul dorit de cursanţi.
Pe data de 31 mai, zeci de tineri vor ieşi pe stradă „înarmaţi” cu un fluier şi vor „amenda” cu un fluierat scurt şi prietenos orice braşovean văzut că îşi aprinde o ţigară sau cumpără un pachet de ţigări. Ca proces verbal le vor oferi un pliant prin care vor fi îndemnaţi să renunţe la fumat cel puţin pe 31 mai, ziua când Braşovul renunţă la fumat. AMiCUS – Adventist Ministry to College and University Students Asociatia Studenteasca AMICUS este o organizatie studenteasca non-profit, de drept privat, fara culoare politica, constituita la nivel national, cu filiale in Bucuresti, Iasi, Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Arad, Tirgu - Mures, Pitesti, Sibiu, Constanta, Oradea si Galati.AMICUS isi propune sa raspunda nevoilor sprecifice ale studentilor, organizând periodic seminarii, conferinte, dezbateri si ateliere orientate pe formarea profesionala si dezvoltarea personala, promoveaza si sustine voluntariatul in cadrul unor programe comunitare si educationale.  Asociaţia Studenţească AMiCUS Filiala Brasov:  Str: De Mijloc, nr. 47 Presedinte: Amelia Coricovac Cristinel Ghioc, Tel.: 0765 419 701 www.fumat.ro  

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe