Adaugă
Publicitate

Prezentare

În această sâmbătă, a avut loc un alt eveniment realizat în cadrul proiectului incubator107 Braşov, numit „nocturna te lasă MASCĂ”. Acesta s-a desfăşurat sub forma unui bal mascat de societate, în cadrul căruia au avut loc şi activităţi specifice nocturnei incubatoriceşti: prezentări ale atelierelor ce vor avea loc luna aceasta, concerte ale unor muzicieni locali şi demonstraţii de artă realizate de artişti braşoveni.
La eveniment au participat peste 150 de persoane, care au avut ocazia să ia parte la 8 prezentări ale atelierelor care vor avea loc în luna ianuarie şi începutul lunii februarie. Acestea au fost susţinute de oameni pasionaţi în domeniul respectiv, care au venit la nocturnă, pentru a-şi împărtăşi hobby-ul lor şi a-i învăţa pe cei din jur ceva, printr-o modalitate practică. Participanţii au avut oportunitatea de a participa la ateliere precum: „Abajururi handmade cu Călin Todea”, „Explorarea inconștientului prin transă hipnotică eriksoniană cu Veronica Jardan”, „Meditația cea de toate zilele cu Roland Precup”, „Masaj cu Sebastian Băcăran”, „A fi sau a nu fi verde – cum facem o salată de sezon cu Hetti”, „Atelier de croșetat cu Geo Prisăcaru”, „Învăţăm să cântăm la chitară cu Horia Bîrleanu” şi „Dansuri de societate cu Daniela Iurea”.
Pe lângă aceste ateliere creative, braşovenii s-au relaxat în cadrul unor momente distractive și energizante: jocurile copilăriei (Ne jucăm de-a Baba-Oarba, Mațele-ncurcate) şi „Ne jucăm de-a teatrul cu Cristina Voicu”. De asemenea, Lumea Board Games, le-a oferit celor prezenţi posibilitatea de a se „duela” creativ și strategic cu Jungle speed, Carcassonne, Coloniștii din Catan și Dixit.
Participanţii care şi-au uitat MASCA acasă, au fost salvaţi de către oamenii pasionaţi de pictură, din echipa incubatoricească (Ana, Mari și Sergiu), dar şi de artiştii locali din acest domeniu, precum prietenii incubator107: Akira, Estera și Simona.
La miezul nopţii a avut loc un concert susţinut de formaţia, School of Noise, care este la început de drum, însă care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea participanţilor. De asemenea, atmosfera a fost destinsă, nu doar prin muzică, ci şi prin zâmbete sincere, de către Dj RaMan şi Cosmis Particle.
Mulţumim tuturor celor prezenţi la nocturna te lasă MASCĂ şi partenerilor : Centrul Cultural Reduta, Grolsch, Ceai et caetera, Lumea Board Games şi Prime Braşov, pentru susţinerea acestui proiect.
Vă aşteptăm cu drag la atelierele din această lună, programul îl puteţi găsi pe site-ul nostru brasov.incubator107.com !

Prezentarea iniţială:

Lunar, incubator107 din fiecare oraș organizează un eveniment numit nocturna. În Brașov, în cadrul acestuia se vor promova atelierele lunii ianuarie, vor avea loc concerte live şi diverse momente distractive, cu scopul de a consolida comunitatea incubatoricească braşoveană. Evenimentul adună la un loc, de seară până în zorii zilei, artiștii locali, tinerii talentaţi şi persoane dornice să descopere şi să înveţe lucruri noi.

Sâmbătă, 12 ianuarie 2012, începând cu ora 20, la Centrul Cultural Reduta din Brasov, va avea loc o nouă Nocturnă, realizată de incubator107 Braşov, numită „Nocturna te lasă MASCĂ”.
Pe lângă faptul că fiecare participant este rugat să poarte o MASCĂ, pentru ca evenimentul să devină o MASCAradă, conceptul de MASCĂ înseamnă şi alegerea valorilor, principiilor şi a tipulului de persoană pe care fiecare doreşte să o reprezinte.
În cadrul acestui eveniment se vor prezenta cele 8 ateliere, care vor avea loc pe parcusul lunii ianuarie în ceainăria Ceai et caetera sau în alte spații, anunțate pe website-ul şi pagina de facebook incubator107 Braşov. De data aceasta şi atelierele din cadrul evenimentului, sunt conforme temei nocturnei. Astfel, la cele precum: „Explorarea inconștientului prin transă hipnotică eriksoniană cu Veronica Jardan”, „Meditația cea de toate zilele cu Roland Precup”, „Masaj cu Sebastian Băcăran”, participanţii sunt rugaţi să-şi dea MASCA spirituală jos şi să fie sinceri cu ei. Însă cei prezenţi la „Nocturna te lasă MASCĂ”, au ocazia să înveţe şi lucruri practice precum să-şi confecţioneze mănuşi şi pulovere la „Atelier de croșetat cu Georgiana Prisecaru”, să-şi facă salate, chiar şi în miez de iarnă la „A fi sau a nu fi verde – cum facem o salată de sezon cu Hetti”, să creeze lămpi la „Abajururi handmade cu Călin Todea” , să cânte la un instrument la „Învăţăm să cântăm la chitară cu Horia Barleanu” şi să danseze la „Dansuri de societate cu Daniela Iurea”.
Pe lângă toate aceste activităţi, echipa incubator107 Braşov, a pregătit o serie de momente distractive, precum „Ne jucăm de-a Baba-Oarba” şi „Ne jucăm de-a teatrul cu Cristina Voicu”. Participanții la nocturnă au posibilitatea de a juca pe parcursul întregii seri board games, oferite de Lumea Board Games. De asemenea, „Nocturna te lasă MASCĂ” va găzdui şi 2 concerte, unul la 12 noaptea fix, când School of Noise ne va dansa pe cover-uri foarte populare, şi de dimineaţă, Dj RaMan ne va ţine treji pe ritmuri dansante de ambient.
Noi aducem atelierele, distracţia, berea, apa, cafeaua şi câteva prăjiturele handmade, iar pe tine te aşteptăm cu MASCĂ, merinde gustoase pregătite chiar de tine şi cu 10 RON ascunşi în cutia misterios MASCAtă.

Dacă îţi doreşti să ni te alături, scrie-ne despre MASCA ta de anul acesta pe !
Sau caută-ne pe : http://incubator107.com/
http://www.facebook.com/Incubator107Brasov
Informatii la tel. 0732161729


Etichete:

Centrul Cultural Reduta , incubator107

Contact

Organizator:

incubator107 Brașov

Brasov, str. Latină, nr. 15 ( Ceai et caetera )

0732161729


Loc de desfășurare:

Str. Apollonia Hirscher, nr. 8, Brasov, cod postal 500025

0268419706

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe