de la 10:00 Program complet
1758 0
Apreciez 0
Fotografii de la a VII-a editie a programului educational “Vacanta artelor la muzeu”:
Muzeul “Casa Mureşenilor” Braşov oferă pentru vacanţa de vară a copiilor un nou program de educaţie muzeală.
Aflat la cea de a VII-a ediţie, programul educaţional “Vacanţa artelor la muzeu” are anul acesta un program de 5 module – care pot fi grupate la rândul lor în 5 grupe diferite de învăţare şi joacă pe diverse domenii ale educaţiei muzeale.
Astfel, în vara anului 2012 activităţile încep pe data de 25 iunie cu grupa “Kinder”, la care pot participa copiii de vârstă preşcolară – în special cei de la grădiniţă.
Această activitate durează între 25 iunie şi 29 iunie, de la orele 10 la 12, îndrumaţi fiind de o educatoare. Participanţii vor învăţa, dansa, asculta poveşti, activităţi interactive, teatru. Numărul maxim de participanţi la grupă va fi de 20 de copii.
A doua grupă de participanţi la programul de educaţie muzeală va face modelaj în lut timp de o săptămână – în perioada 2-6 iulie – în atelierul unui artist braşovean. Numărul maxim de participanţi va fi de 10.
A treia grupă va începe activitatea pe 5 iulie până la sfârşitul lunii iulie, în fiecare zi de marţi şi joi a săptămânii, între orele 10-12, vor fi programe de educaţie muzeală astfel: “Copiii restauratori”, “Mituri şi legende despre Braşov”, “Vestimentaţia în sec. al XIX-lea”, “Protejarea patrimoniului mobil şi imobil”, lectură publică, jocuri logice interactive, desen, modelaj în lut. Noutatea de la acest curs este programul intitulat “Mânuţe îndemânatice”, unde participanţii vor învăţa cu două îndrumătoare să facă ornamente, să împletească, să confecţioneze felicitări, păpuşi pentru degete, cercei, brăţări, magneţi. Grupul ţintă pentru cele două module de mai sus sunt elevii cu vârsta între 6 şi 14 ani.
A patra grupă de educaţie muzeală este adresată în special fetelor cu vârsta între 8 şi 16 ani şi se numeşte “Şcoala de cusături, broderie şi mâncare bună”. La acest curs pot participa la cerere şi băieţi.
Copiii vor învăţa să coasă, croşeteze, brodeze, vor afla reţete şi secrete culinare pentru o mâncare sănătoasă. Numărul maxim de participanţi este de 20 elevi şi se va desfăşura în fiecare miercuri începând cu data de 18 iulie, timp de patru săptămâni.
A cincea grupă şi ultima, îşi va începe activitatea în luna august şi va fi o grupă dedicată desenului. Vor fi patru întâlniri sub îndrumarea unui artist braşovean. Elevii cu vârste între 6 şi 16 ani vor desena, picta, confecţiona măşti şi păpuşi pentru teatru; numărul maxim de participanţi va fi de 20 de elevi.
Specificăm faptul ca unele din aceste activitati se vor desfăşura în muzeu, cele mai multe, dar şi în spaţiul public şi în ateliere ale artiştilor.
Preţul pentru fiecare modul este de 20 lei/participant sau 5 lei/activitate.
Tot pentru prima dată muzeul organizează la sfârşitul lunii iulie o excursie documentară la Racoşul de Jos pentru elevi şi studenţi de la 14 ani în sus. Timp de 3 zile, dormind în corturi, participanţii vor descoperi tainele arheologiei experimentale, vor vizita coloanele de bazalt, vulcanul stins, cetatea medievală, vor participa la acţiuni interculturale. Numărul maxim de participanţi este de 10, iar costul acestei excursii de studiu se ridică la suma de 80 lei. Participanţii la excursie vor fi însoţiţi de un medic generalist şi li se va face instructaj de protecţie.
Coordonatorul programului este Ovidiu Savu - şef serviciu Istorie.
Informaţii suplimentare şi înscrieri la telefon 0268477864 sau
copii , educatie , muzeu , Muzeul Casa Muresenilor , vacanta , Vacanta artelor la muzeu
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.