Adaugă
Publicitate

Prezentare

festivalul-filmului-european-brasovFestivalul Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, ajuns la a XIII-a ediţie, se deschide sub semnul diversităţii şi al dialogului cultural, propunând în acest an filme de tot felul din toată Eurbopa şi întâlniri inedite între regizori europeni şi cinefilii din România. Programul filmelor în Braşov din cadrul FFE 2009: Evenimentul este realizat în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene, Uniunea Cineaştilor din România şi Muzeul Ţăranului Român. Cele 40 de filme sunt propuse şi oferite de ambasadele şi institutele culturale ale statelor europene. Ţările reprezentate sunt Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia (la a doua participare consecutivă la Festival), Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia (în premieră), Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria. Marian Crişan, ambasador onorific al Festivalului din acest an şi regizor câştigător al Palme d`Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2008, a realizat spotul de promovare a Festivalului, care poate fi vizionat şi pe website-ul oficial www.festivalulfilmuluieuropean.ro. Deschiderea festivalului va avea loc joi, 7 mai, ora 19.30, la Cinema Pro, cu o seară de gală la care va fi prezentat filmul Gomorra al regizorului Italian Matteo Garrone (Italia 2007), premiat cu nouă premii în 2008, printre care Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes şi Premiul pentru cea mai buna regie al Academiei Europene de Film. În cadrul Festivalului este programată premiera oficială a lungmetrajului Cea mai fericită fată din lume, al cineastului român Radu Jude (vineri, 8 mai, ora 19.30, Cinema Studio). Aceeaşi peliculă va deschide ediţia din Iaşi, joi, 28 mai. Ambele spectacole vor fi onorate de prezenţa regizorului Radu Jude împreună cu membri ai echipei de producție. Premiera filmului Călătoria lui Gruber al lui Radu Gabrea va avea loc, de asemenea, în cadrul Festivalului, la Cinema Studio, joi, 14 mai, cu participarea regizorului și a echipei sale. Pe 12 mai, la MŢR, Festivalul propune cinefililor un eveniment inedit, Seara filmului rus, în cadrul căreia vor fi prezentate filmul artistic Colocot semnat de Tatyana Firsova şi două documentare în regia Galinei Evtuşenko (Eisenstein şi Meyerhold: un dublu portret în interiorul unei epoci, un film despre viaţa celor doi maeştri ai cinematografiei şi teatrului rus, şi Ultima haltă, povestea ultimei experienţe a scriitorului Lev Tolstoi). Seara filmului rus se va desfăşura în prezenţa celor două regizoare și a ambasadorului Federaţiei Ruse, Excelenţa Sa domnul Alexander Churilin. Fiecare dintre galele Festivalului (la București, Brașov, Timișoara și Iași) va beneficia de prezența regizorilor filmelor programate. Astfel, regizorii George Dorobanţu (România) şi Dearbhla Glynn (Irlanda) vor fi prezenţi pe 15 mai, la Braşov, unde Festivalul ajunge pentru prima dată, prezentând în gala de deschidere de la Centrul Cultural Reduta filmele Elevator şi Proiectul Mali. Regizoarea Maria Prochaykova va fi prezentă la seară de gală cehă din 21 mai, care va deschide ediţia din Timişoara cu filmul Cui i-e frică de lup. Cu acestă ocazie, Republica Ceha, care deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Europene, va fi reprezentată de ambasadorul acestei ţări în România, Excelenţa Sa domnul Petr Dokladal. Ediția ieșeană începe pe 28 mai, cu filmul lui Radu Jude, în prezența regizorului. Regizorul irlandez Dearbhla Glynn și producătorul filmului Proiectul Mali vor fi prezenţi la proiecţia de la Cinematograful Regizorului Român - MŢR de pe 16 mai, unde vor răspunde întrebărilor publicului, și vor participa la un seminar cu studenţii la regie din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". Ediția din Bucureşti se încheie pe 17 mai cu o seară de gală la Muzeul Țăranului Român. După proiecția celui mai recent film al lui Nuri Bilge Ceylan, Cele trei maimuțe (Turcia), va urma un party animat de grupul londonez Exceeda (UK), care își prezintă, în avanpremieră, Fresh Breaks - albumul lor audiovizual de debut care va ieşi pe piaţă în iulie. Grupul este format din artiști din diferite domenii ale audiovizualului, regizori, graficieni, experți în efecte speciale, designeri, care utilizează, într-un mod neobişnuit pentru scena românească, elemente de software, hardware și tehnici de DJ-VJ de avangardă. Detalii pe http://www.myspace.com/exceedafilm şi www.exceeda.co.uk La seara de gală va fi decernat și Premiul Publicului celui mai popular film al actualei ediții, selectat de public prin vot. Cu această ocazie, va avea loc tragerea la sorți pentru premiile oferite de sponsorul DELL, prin BluShop, spectatorilor care au votat, după proiecţii, filme din cadrul festivalului. La Bucureşti festivalul se desfăşoară în perioada 7-17 mai, la Cinema PRO, Cinema Studio şi la Muzeul Ţăranului Român (unde vor avea loc proiecţii în aer liber şi în interior). În ţară, Festivalul se va derula la Braşov, (15-17 mai, Centrul Cultural Reduta), Timişoara (21-24 mai, Cinema City) şi la Iaşi (28-31 mai, Cinema City). Organizatorii mulțumesc partenerilor pentru sprijinul oferit: DELL prin BluShop (sponsorul Premiului Publicului), Independenţa Film, New Films International Romania, AVmotional, partenerilor locali (Consiliul Județean Brașov, Centrul Cultural Reduta, Muzeul Casa Mureșenilor, Cinema City, Instituția Prefectului Judetul Timiș, Festivalul Timishort, Muzeul Casa Pogor - Iași), partenerilor media: Cotidianul, Cinemagia, EurActiv, Radio Guerilla, Realitatea.net, Brașovul Tău, Radio Brașov, Mix TV, Ziarul de Iași, precum şi instituţiilor media: Dilema Veche, Observator Cultural, RFI, Radio România Cultural, TVR, TVR Timișoara, TVR Iași, 24FUN, Smart FM, Academia Cațavencu. Informații complete privind programul, sălile de proiecţii şi detalii despre filme se găsesc pe www.festivalulfilmuluieuropean.ro şi pe www.icr.ro.

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe