Adaugă
Publicitate

de la 13:00 Program complet

Festival

Sacele

accesul este gratuit

0268276164

Imbunatățește Sesizează

1816 0

Prezentare

Primăria Municipiului Săcele, în parteneriat cu Asociaţia Cultural-Sportivă Izvorul şi Asociația HMIK, organizează în ziua de 31 august 2013 începând cu orele 13, Festivalul Interetnic 7 Sate, derulat în cadrul proiectului cultural cu același nume, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Festivalul, care se va desfășura în Săcele, pe Strada Al. I. Lapedatu, reprezintă primul eveniment cultural comun al celor trei etnii care alcătuiesc comunitatea locală: românii (mocanii), maghiarii (ceangăii) și romii.

Programul evenimentului include:

  • Dansuri și cântece tradiționale cu participarea unor artiști și formații locale, aparținând comunităților română, maghiară și romă
  • Prezentare de obiceiuri și tradiții proprii celor trei comunități entice locale.
  • Prezentare de costume populare mocănești, ceangăiești și rome
  • Demonstrații meșteșugărești: țesături și broderie, pictură pe lemn și sticlă, sculptură în lemn, ouă încondeiate, accesorii pentru costume populare, atelier de păpuși
  • Demonstrații culinare: bulz și plăcinte mocănești, turtă dulce, tocană de cartofi ceangăiască

Vă așteptăm să descoperim împreună moștenirea culturală comună a celor 7 Sate, moștenirea noastră!


Etichete:

cultura , Festival , Sacele , AFCN , 7 Sate , Festivalul Interetnic 7 sate

Contact

Loc de desfășurare:

La 13 km de Brasov, in directia Bucuresti.

0268276164

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe