Apreciez 0
Duoul Traverso din Braşov, alături de organistul Steffen Schlandt şi soprana Gabriela Schlandt, vor concerta duminică, 9 august, de la ora 17:00, în cadrul Festivalului Diletto Musicale de la Prejmer. Cei patru muzicieni, Alexandra Pană şi Teodora Alexandrescu (flauţi), Gabriela Schlandt (sopran) şi Steffen Schlandt (pianoforte, orga positiv), propun publicului un program ce include un repertoriu baroc – clasic – romantic timpuriu.
Premierele nu vor lipsi nici din acest concert, putând fi auzite lucrări în primă audiţie ale compozitorilor braşoveni Martin Schneider (1748 – 1812) şi Johann Lukas Hedwig (1802 – 1849), precum şi prezenţa unui hammerflügel (pianoforte) ce va reda culoarea clasicismului vienez. Vor putea fi audiate şi lucrări de Vivaldi, Bach, Giomelli, Haydn şi Mendelssohn. Lucrările celor doi compozitori: Schneider (născut la Ghimbav) şi Hedwig (născut la Hălchiu) au fost descoperite şi scoase la lumină anul acesta de Biblioteca Muzicală a Bisericii Negre. Cei prezenţi la concert vor avea ocazia să redescopere alături de muzicieni piese pentru orgă de Schneider şi două arii de sopran compuse de Hedwig. La sfârşitul concertului cei prezenţi pot contribui la activitatea de redescoperire a lucrărilor compozitorilor braşoveni prin donaţia lor, ce va susţine şi organizarea pe viitor a festivalului. Programul evenimentului:
Pentru alte informatii, accesati www.diletto-musicale.ro
concert , traditie , Festival , biserica , Prejmer , Diletto Musicale
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.