Apreciez 0
În perioada 18-22 decembrie 2018, International Trade & Logistic Center găzduiește unul din cele mai mari evenimente organizate in spiritul sărbătorilor de iarnă- Târgul „Cadouri de Crăciun”.
Vor fi prezenți comercianți români, producători și importatori, cu produse variate, cadouri originale și utile, adresate tuturor categoriilor de vârstă și tuturor gusturilor, incluzând articole vestimentare și produse de marochinărie, bijuterii, accesorii, cosmetice, parfumuri, jucării, sortimente de ceai, cafea și ciocolată, dulciuri, ornamente pentru brad și decorațiuni de sărbătoare.
Ediția din acest an aduce multe elemente de noutate: colțul feeric și ateliere dedicate atât copiilor cât și adulților, în cadrul cărora, participanții vor crea un cadou unic, personalizat pentru cineva drag lor. Vor avea loc ateliere de creație- brăduți și îngerași din mărgele, brățări țesute, ateliere de pictură textilă și în acuarelă, ateliere de cusături de motive tradiționale din Țara Bârsei.
Intrarea este liberă, iar târgul va fi deschis vizitatorilor, zilnic, între orele 10:00-19:00. Informațiile și programul atelierelor sunt disponibile pe site-ul dedicat, www.itcbv.ro
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.