Adaugă
Publicitate

Prezentare

watumi-festival-fringe-brasov-22-26-iuliePrimul festival Fringe din România, Watumi Festival & Fringe (WFF), va avea loc la Braşov, în perioada 22-26 iulie, într-un spaţiu destinat celebrării artelor şi libertăţii de exprimare. Watumi Festival & Fringe promovează arta în diversele ei forme de manifestare, iar programul ediţiei din acest an cuprinde evenimente din aria artelor scenice, artelor vizuale, arta urbana, artizanat şi bineînţeles muzică. Pe durata a cinci zile în această vară, Braşovul prinde viaţă atât în spaţii deschise, pieţe publice, parcuri şi străzi, cât şi în interioare special amenajate. Iniţierea unui Fringe Festival în Europa de Est a stârnit un larg interes în lumea creaţiei. Artişti din Franţa, Anglia, Coreea, Belgia, Germania, Turcia şi-au anunţat deja participarea, chiar înaintea lansării oficiale a proiectului. Conceptul de Fringe s-a născut în 1947, în Edinburgh, când opt trupe de actori au performat, fără să fi fost invitate, la  primul Festival Internaţional din Edinburgh. Acest demers a revoluţionat ideea de festival de artă, permiţând artiştilor liber profesionişti să se adreseze publicului în cadrul unei manifestări artistice de amploare. Secţiunea Fringe a WFF este concepută ca un spaţiu deschis al artelor, pe care artiştii profesionişti şi debutanţi sunt invitaţi să-l reinventeze. Fringe este un spaţiu viu, efervescent în care se întâlnesc, se exprimă şi creează artişti plastici, actori, muzicieni, acrobaţi, fotografi, comedianţi, mimi, dansatori. Graniţele dintre artist şi public tind să dispară, iar spectatorul este invitat să iasă din contemplarea pasivă şi să-şi exploreze latura creativă, să participe. Tinerii iubesc aceste festivaluri pentru că ideea de Fringe este asociată cu liberalizarea artei, cu coborârea sa din turnul de fildeş către publicul larg. Toţii artiştii sunt încurajaţi să profite de mediul oportun şi de ambianţa boemă ale WFF pentru a recompune propriul lor univers estetic pe străzile Braşovului. Participarea artiştilor la secţiunea Fringe a WFF se face printr-o înscriere online la www.watumi.ro. Misiunea Watumi Festival & Fringe este să ofere o platformă de expunere oricărui artist şi  să transmită un mesaj pozitiv publicului său. Watumi Festival & Fringe se adresează unei largi categorii de public. Prin natura sa, WFF răspunde unei cereri în creştere de artă neconvenţională, adresându-se publicului tânăr şi cultivat, dar şi publicului matur sau consumatorului tradiţional de artă. De asemenea, WFF vine în întâmpinarea artiştilor şi specialiştilor interesaţi de fenomenul cultural facilitându-le şansa unei comunicări directe. Locaţiile Watumi Festival & Fringe de anul acesta: Piaţa Sfatului, Cetatea Braşov, Bastionul Ţesătorilor, Parcul Titulescu, Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu", Muzeul Prima Şcoală Românească, Canalul şi Bastionul Graft, Turnul Alb şi Turnul Negru, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie, Casa Negustorilor, Centrul Musashino, Centrul Cultural Reduta, Pietrele lui Solomon, alte piaţete şi locuri stradale special amenajate. Watumi Festival & Fringe este organizat de Asociaţia pentru Susţinerea şi Promovarea Artiştilor, înfiinţată din dorinţa de a crea un climat benefic exprimării valorilor culturale şi artistice. Misiunea ASPA este aceea de a facilita, intermedia şi de a pune în valoare interacţiunea dintre om şi arte, arhitectură, filozofie, ecologie, tehnologie şi de a releva modul în care toate acestea relaţionează cu noţiunea de oraş. Obiectivul principal al ASPA este să promoveze multiculturalitatea şi să susţină schimbul intercultural. ASPA colaborează cu artişti, ONG-uri, cu centre şi instituţii culturale. Pentru informaţii actualizate, accesaţi: www.watumi.ro sau prin intermediul comunitatilor online:

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe