de la 19:00 Program complet
Cultură (expoziție, lansări...)
Biserica Evanghelică C.A. , Fundaţia Forum ARTE
intrarea este gratuită
2540 2
Apreciez 2
După două luni în care muzica sacră a răsunat în bisericile fortificate din Ţara Bârsei, festivalul Musica Barcensis încheie ediţia din acest an cu două concerte speciale în Braşov şi Prejmer.
Sâmbătă, 29 august, de la ora 19:00, Biserica Sfântul Martin din Braşov (str. Dealul de Jos nr. 12) îşi deschide porţile publicului larg pentru a doua oară după restaurarea sa. Vechiul edificiu braşovean va fi gazda ansamblului Canzonetta al Bisericii Evanghelice C.A. Braşov, format din copii şi tineri ai Liceului „Johannes Honterus”. Repertoriul grupului va cuprinde opere corale şi instrumentale ale diferitelor epoci, de la renaştere până în zilele noastre, în aranjamente pentru instrumentele din familia Blockflöte şi de percuţie, instrumente Orff, chitară şi pian.
Duminică, 30 august, de la ora 17:00, ultimul concert al festivalului Musica Barcensis, ediţia a VI-a, va fi susţinut de un ansamblu deosebit de interesant: duo-ul de „vikingi“ Brita şi Jürg Leutert, care vor aduce instrumente vechi şi muzica medievală nordică la Biserica Fortificată Prejmer. Timp de 17 ani cei doi au activat ca muzicieni la Cercul Polar, în insulele Lofoten din Norvegia, unde au început să cânte cu diverse instrumente care corespund unui stil presupus viking. Sonorităţile aparte ale acestui concert vor transpune publicul prezent la Prejmer în lumea mitologică nordică.
Intrarea la concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului, la final.
Organizatori: Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE, Bisericile Evanghelice C.A. din Braşov (Biserica Neagră), Bartolomeu, Hălchiu, Cristian, Hărman, Ghimbav, Codlea, Râşnov şi Prejmer, Festivalul de Muzică Cristian, cu sprijinul Primăriei Oraşului Râşnov şi Primăriei Comunei Cristian.
Sponsori: Ambasada Germaniei la Bucureşti, Selgros Cash&Carry România, Comprest Braşov, Preh România, Flashnet Braşov, Alukönigstahl Romania, Winebook
Parteneri: Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung, Agenţia Metropolitană Braşov, Asociaţia Braşovul Pedalează, Festivalul de Film Istoric Râşnov, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov, Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe, Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, Orchestra „Jesus Guridi” Bilbao, Pensiunea Helen.
Parteneri media: RTT Braşov, Monitorul Expres, Nova TV, 24 FUN Braşov, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (Karpaten Rundschau), mytex.ro
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.