Adaugă
Publicitate

Prezentare

afis expo satul romanesc În perioada 24 noiembrie – 4 decembrie are loc la expoziţia de fotografie "Satul românesc" în care expun membrii Fotoclubului Exdeco. Expoziţia cuprinde 39 de lucrări şi este o incursiune în lumea satului. Lucrările vor putea fi achiziţionate de cei interesaţi, iar toate fondurile strânse din vânzarea acestora vor fi donate Asociaţiei Filantropice Medical - Creştine Christiana, în special pentru căminul de bătrâni şi cantina de ajutor social din Săcele. Autorii care expun sunt: Adrian Tănase, Andrei Paul Nuţu, Dan Dinu, George Grădinaru, Laurenţiu Barză, Mihaela Cojocariu, Mihai Moiceanu, Mihai Moldovan, Octavian Chende, Ovidiu Todoran, Rareş Pulbere, Simona Cristureanu şi Virgil Năstasi. În deschiderea expoziţiei, ce va avea loc miercuri 26 noiembrie ora 18, cei prezenţi vor putea viziona două videoproiecţii: "România - Un exerciţiu de privire" semnată Mihai Moiceanu şi "Maramureş" semnată Dan Dinu. Expoziţia va fi deschisă între orele 10 – 18 în cadrul librăriei Okian, strada Mureşenilor nr. 1. Intrarea liberă.

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe