Adaugă
Publicitate

Prezentare

Crăciunul cu măști - Obiceiuri de iarnă din Rucărul de Făgăraș și Rucărul de Argeș
CASTELUL BRAN, 6 decembrie 2016, ora 12:00

Castelul Bran și Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” vă invită sâmbătă, 10 decembrie 2016, ora 12:00, la vernisajul Expoziției Naționale „Crăciunul cu măști” care va avea loc la Castelul Bran.
Anul acesta adunăm între zidurile castelului ce străjuieşte vechea vamă, oameni şi obiceiuri din două localităţi ce poartă acelaşi nume, dar se găsesc de o parte şi de alta a Carpaţilor: Rucărul muscelean (jud. Argeş) şi Rucărul făgărăşean (com. Viştea).
Conform legendei „descălecatului” Ţării Româneşti, în anii 1290, Negru Vodă a trecut Carpaţii dinspre Făgăraş şi s-a stabilit la Curtea de Argeş unde a întemeiat un voievodat. Dincolo de elementele de legendă, numeroşi istorici susţin ideea întemeierii localităţii Rucăr din judeţul Argeş de către locuitorii satului Rucăr din Ţara Făgăraşului, aparţinând în prezent de comuna Viştea.

În acest contex, Expoziția Naţională „Crăciunul cu măşti” organizată la Castelul Bran, în luna decembrie, doreşte să aducă în atenția publicului obiceiuri de iarnă din două localități, aparţinând de două zone etnografice diferite, dar legate de o istorie comună.
Rolul zeiţei preistorice în ipostază zoomorfă este interpretat la Crăciun şi Anul Nou de feciorul cetei de colindători care îmbracă o mască bovină numită, în raport de zona etnografică, Turcă, Boură, Cerb, Capră, Brezaie etc. Astfel, în Rucărul de Făgăraș întâlnim obiceiul colindului cetei de feciori cu Berbece, iar în cel muscelean, Brezaia.
Expoziţia este structurată în trei secţiuni: reconstituirea unui interior ţărănesc muscelean, prezentarea obiceiurilor de iarnă Brezaia şi Ceata de feciori cu Berbece din Rucărul de Făgăraş, precum şi o expoziţie de fotografie veche.
În zilele de sâmbătă și duminică ansambluri din județul Brașov vor prezenta colinde și obiceiuri de iarnă.
Organizatori: Castelul Bran și Serviciul Cultură Tradițională-Centrul Cultural „Reduta”
Parteneri: Asociația Regalia, Asociația Ruffa Arbor (jud. Argeș) și Primăria Comunei Viștea

Contact

Organizator:

Serviciul Cultură Tradițională, Centrul Cultural Reduta

Brașov, str. Apollonia Hirscher, nr. 8

0758 041 487


Contactează realizatorul articolului

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Str. General Traian Mosoiu, nr. 24, Bran, judetul Brasov

0268237700, 0268237701

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe