Inaugurarea stagiunii 2008-2009 la Filarmonica Brasov

Pentru a intelege mai bine demersul artistic si intregul mesaj cultural care contureaza Filarmonica Brasov, in randurile care urmeaza va invit sa citit un articol intitulat "Retrospectiva performantei", realizat de Lect. univ. dr. Petruta Maniut, consilierul muzical al Filarmonicii Brasov.

RETROSPECTIVA PERFORMANŢEI

„Pur şi simplu nu poţi spune prin cuvinte ceea ce muzica spune fără ele..."

(G. Gershwin)

Filarmonica Braşov inaugurează în această seară stagiunea 2008-2009, fiind onorată de prezenţa Dumneavostră în sală, pentru a împărtăşi bucuria acestui moment. Istoria celor 130 de ani de muzică simonică braşoveană este vie prin continuarea eforturilor noastre de a susţine atmosfera culturală a Braşovului. S-au scurs veacurile de la primele mărturii ale demersurilor simfonice în oraşul Braşov, atestarea fiind pentru finalul de secol XVIII; atunci, după un Ev Mediu care favorizase muzica de sorginte orientală şi arta lăutărească, spaţiul sonor transilvănean. După revoluţia lui Tudor Vladimirescu s-a produs conştientizarea rolului culturii în realizarea unităţii naţionale (susţinută în mod special apoi de către generaţia paşoptistă), activitatea muzicală (cvasi)permanentă s-a desfăşurat pe baza concertelor publice, cu formaţii profesioniste, organizate în locuri speciale. Astfel s-a favorizat procesul de infiltrare a tradiţiei muzicii clasice în toate mediile muzicale profesioniste naţionale. În jurul anului 1830 apar creaţiile primilor compozitori naţionali, care încercau redarea cu autenticitate a specificului sonor românesc, iar în anul 1833 semnalăm fondarea Societăţii filarmonice Bucureşti. Fanfarele militare promovau repertoriul simfonic începând din anul 1830, când s-a înfiinţat armata permanentă în Moldova, răspândindu-se ulterior, până la jumătatea secolului al XIX-lea, în toate oraşele ţării, pregătind afirmării profesionalismului. In jurul anului 1848, cercetătorii au constatat profesionalizarea vieţii muzicale prin prezenţa trupelor de operă, a interpretării muzicii de salon (genuri dansante mondene).

Înainte de începutul veacului al XIX-lea, Braşovul avea o formaţie orchestrală denumită Capela orăşenească -formată din amatori, la care s-a adăugat, în 1825, Academia muzicală de la Braşov, în componenţa căreia se regăseau instrumentişti braşoveni şi străini. Veacul romantic a consemnat mari apariţii solistice pe scenele braşovene: în 1841 - concertul de binefacere al lui C. Filtsch, în 1866 - prezenţa lui J. Strauss şi a orchestrei lui, iar în 1879 - turneul lui J. Brahms şi al lui J. Joachim. Reuniunile şi societăţile muzicale înfiinţate la Braşov în 1863 şi la Sibiu se aflau în avangarda activităţii muzicale transilvănene. Marii dirijori care au susţinut activitatea concertistică la Braşov au fost, la finele secolului al XIX-lea: Anton Brander, Krause şi Paul Richter (din 1917), care a susţinut rezistenţa în anii războiului. În veacul care s-a încheiat Viktor Bickerich, Dinu Niculescu (cel care a instituţionalizat Filarmonica după al doilea război mondial), Gheorghe Dumitriu şi George Petrescu au condus destinele orchestrei care, în această stagiune, îşi sărbătoreşte cel de-al 130-a an de viaţă.

Filarmonica Braşov şi-a deschis stagiunea aniversară (cea nu numărul 130) printr-un concert desfăşurat la data de 4 octombrie 2007, în cadrul căruia s-a inaugurat pianul adus de la Filarmonica din Berlin. Dintre cele mai importante evenimente în care s-a implicat Filarmonica în stagiunea precedentă amintim „Concertul de iarnă" (al cărui solist a fost Gheorghe Zamfir), „Concertul de Crăciun" (realizat de către Trio „Contraste" şi de către dirijorul Radu Popa), Concertul celor 7 tenori d la Teatrul „Sică Alexandrescu", iar concertele cu muzică de film desfăşurate în Piaţa sfatului în iunie şi iulie au adus muzica mai aproape de sufletul întregului public braşovean. A continuat şi stagiunea camerală (în cadrul muzeului „Casa mureşenilor") şi Festivalul internaţional al muzicii de cameră (ajuns la cea de-a XXXVI-a ediţie), care a fost încheiat - în data de 5 iulie - de recitalul extraordinar oferit, la Biserica „Sf. Nicolae" din Scheii Braşovului, de către Corul Naţional de cameră „Madrigal", reîntors pe scena debutului său după 40 de ani.

Orchestra Filarmonicii Braşov a dăruit publicului meloman, în seara zilei de 17 aprilie 2008, un regal muzical: concertul aniversar condus de dirijorul MISHA KATZ a avut-o ca solistă pe remarcabila pianistă MIHAELA URSULEASA, „prima pianistă a generaţiei sale din întreaga lume", „cea care reprezintă excepţia într-o lume în care artiştii sacrifică muzicalitatea pentru o virtuozitate lipsită adeseori de sens", „pianista care a uimit lumea artistică de la graniţa secolelor al XX-lea şi al XXI-lea prin unica sinteză într-o o virtuozitate desăvârşită şi lirismul care aminteşte de spiritul marilor pianişti ai istoriei muzicii".

Filarmonica Braşov a lansat încă din luna iulie prima iniţiativă consistentă de a susţine, în perioada estivală, o microstagiune de concerte desfăşurate în aer liber, prin intermediul cărora să se producă apropierea de repertoriul preferat al publicului nostru; muzica de film, muzica de dans şi prelucrări simfonice celebre au fost argumente convingătoare pentru ca publicul braşovean să ni se alăture în Piaţa Sfatului până la orele târzii ale nopţii. Este prima astfel de iniţiativă de a continua, printr-o stagiune estivală, activitatea artistică desfăşurată în mod obişnuit la Braşov pentru a susţine - şi din punct de vedere cultural - atmosfera turistică elevată a acestor minunate locuri.

Printre dirijorii care ne-au făcut onoarea de a se afla la pupitrul dirijoral în stagiunea noastră „de platină" s-au aflat Ilarion Ionescu-Galaţi (aniversat la începutul stagiunii pentru cei 70 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră), Ovidiu Dan Chirilă, Cristian Oroşanu, Gheorghe Costin, Horia Andreescu, Radu Popa, Ovidiu Bălan, Sabin Păutza, Iulian Rusu, Florentin Mihăescu şi Misha Katz. Printre soliştii care ne-au impresionat prin prezenţa lor în compania orchestrei Filarmonicii îi amintim pe Mihaela Ursuleasa (aflată la momentul aniversar al împlinirii a 30 de ani), Florin Ionescu-Galaţi, Viniciu Moroianu, Dana Borşan, Horia Mihail, Florin Croitoru, Dana Protopopescu, Andrei Licareţ, Marin Cazacu, Horia Văcărescu, Remus Azoiţei, Alina Bercu şi Anton Niculescu.

A devenit o importantă tradiţie concertul din dimineaţa zilei de joi - un adevărat concert -, datorită publicului deosebit de educat care ni s-a alăturat, la fiecare ocazie, într-un număr impresionant. S-a continuat seria concertelor educative pentru copii şi elevi (prezentate de Tereza Christian), evenimentele simfonice susţinute la Sf. Gheorghe, concertele vocal-simfonice de la Catedrala catolică şi de la Biserica Neagră (printre care amintim excepţionala seară în cadrul căreia am putut asculta „Patimile după Matei" de J. S. Bach). Gratuitatea oferita elevilor şi studenţilor muzicieni, ca şi reducerile importante puse la dispoziţia pensionarilor şi a celor mai tineri membri ai publicului nostru au facilitat accesul la muzica simfonică de cea mai bună calitate. Sala fostului cinematograf „Patria" este în curs de amenajare în vederea transformării ei în viitoarea sală de concerte a Filarmonicii Braşov.

Repertoriul orchestrei filarmonice a inclus - pe lângă capodoperele consacrate - şi muzică modernă (Hindemith, Bartok, Stravinski şi Messiaen) şi contemporană (Dan Dediu), fiind susţinute şi concerte aniversare pentru omagierea celor mai importante ale muzicii universale şi mai ales ale muzicii braşovene (precum concertul dedicat lui Iacob Mureşianu, personalitate marcantă a muzicii româneşti). S-a iniţiat proiectul prin care au cântat, de pe podiumul solistic, membri marcanţi ai orchestrei Filarmonicii (dintre care îi amintim Dănuţ Manea, Alina Nauncef şi Ioan Greluş).

Filarmonica Braşov a susţinut, în această vară, un turneu desfăşurat în perioada 29 iulie-18 august, care a inclus numeroase concerte simfonice susţinute în mai multe oraşe ale Italiei, cele mai importante fiind cele prin care s-a inaugurat şi s-au închis porţile Festivalului de la ROCCAS CALEGNA (Filarmonica Braşov fiind, de anul trecut, orchestra festivalului desfăşurat în apropiere de Pescara). Concertele au prilejuit şi întâlniri cu solişti de operă italieni, repertoriul incluzând atât capodopere ale muzicii simfonice clasice şi romantice, cât şi uverturi ale compozitorilor italieni şi câteva lucrări contemporane.

Însă marele eveniment al verii a fost concertul desfăşurat la Vatican în seara zilei de 6 august, în prezenţa a numeroase personalităţi ale culturii şi administraţiei italiene: primarul Romei şi personalităţi din forul de conducere al Vaticanului Programul oferit în memoria Papei Paolo al VI-lea (de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit trei decenii) a inclus Simfonia 40 în sol minor de W. A. Mozart şi cea de-a cincea Simfonie beethoveniană, prefaţată de Uvertura „Hebridele" de F. Mendelssohn-Bartholdy. Momentul a fost marcat de o emoţie intensă, fiind organizat la castelul Grandolfo, în Piaţa libertăţii (unde se află reşedinţa de vară a Papei) sub titlulatura celui de-„Al doilea eveniment muzical pontifical". Sub îndrumarea dirijorală a maestrului olandez Gerard Oskamp, Filarmonica Braşov a dăruit audienţei de peste două mii de spectatori o interpretare de a intensitate expresivă revelatoare, un omagiu muzical pentru înaltul prelat care considera muzica „un mod fascinant de a interpreta aspiraţiile, incertitudinile şi fiorul sufletului uman, felul prin care se poate traversa - prin seninătate şi lumină - criza obscură a gândurilor şi ale sentimentelor, în numele valorilor umane cele mai înalte şi autentice".

În avanpremiera deschiderii stagiunii, finalul Festivalului internaţional "Cerbul de aur" a prilejuit melomanilor braşoveni un eveniment muzical de proporţii: desfăşurarea primului concert în cadrul căruia au colaborat cele două mari instituţii de spectacol ale Braşovului: Filamonica (cea care a avut iniţiativa acestui concert şi care a susţinut efortul de organizare) şi Opera (aflată la cea de 55-a aniversare). Spectacolul a fost înregistrat de Televiziunea Română şi ne face plăcere să anunţăm faptul că iubitorii de artă din întreaga ţară vor fi părtaşii acestei memorabile întâlniri muzicale. Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, soliştii şi corul Operei, alături de Orchestra Filarmonicii şi de Haydn Deane actorii principali ai acestui concert dedicat tuturor braşovenilor care şi-au exprimat dorinţa ca seara simfonică să fie inclusă în programul oficial al Festivalului "Cerbul de aur" începând cu următoarea ediţie. Programul a reamintit publicului câteva dintre marile uverturi şi arii celebre al repertoriului Operei, cărora s-au alăturat muzica de dans (valsuri în prelucrări simfonice celebre) şi muzică de film ("Sunetul muzicii"). Încheierea concertului (ai cărei martori au fost câteva mii de braşoveni şi invitaţi ai Festivalului) a prilejuit tuturor confirmarea valorii pe care o are, în sufletul nostru, muzica maestrului care a dăruit României racordarea artei sale la exigenţele universale: ecourile profunde ale primei Rapsodii enesciene au aureolat - cu o emoţie greu de descris în cuvinte - momentul final al evenimentului.

PASIUNEA INOCENŢEI:

SIMFONIA I ÎN DO MINOR DE ANTON BRUCKNER

„Cunosc un singur om care se apropie de Beethoven:

acesta este Bruckner".

(R. Wagner)

Prin concertul din această seară inaugurăm integrala simfoniilor bruckneriene prin prezentarea primei capodopere a genului semnată de marele compozitor austriac: Simfonia I în do minor deschide seria celor nouă simfonii care, după modelul beethovenian, traversează istoria muzicii cu un puternic suflu romantic într-o vreme în care estetica veacului al XIX-lea se degrada, fiind înlocuită de cea modernă. Într-un secol saturat de muzică, pregătind calea lui Mahler şi Sibelius, Bruckner a avut înţelepciunea de a se raporta la construcţiile arhitectonice clasice şi la tehnicile de prelucrare muzicală specifice epocii baroce, susţinând totuşi un melodism de factură profund romantică (ce incorporează dominantele lisztiene) şi un limbaj armonic (inspirat din cel wagnerian) articulat pe suprafeţe sonore grandioase. Influenţa originalităţii lui Wagner şi ataşarea la stilul conservator al lui Brahms îl plasează pe Bruckner la o confluenţă stilistică în care putem recunoaşte şi elemente ale muzicii lui Mozart sau Schubert. Creaţia sa a contrazis acea „criză a simfonismului pur" preconizată de Wagner (care insista asupra raportării muzicii la literatură în cadrul dramei muzicale), asigurând supravieţuirea romantismului până la jumătatea veacului al XX-lea (prin creatori precum Rahmaninov şi Strauss).

Figură solitară şi retrasă a societăţii vieneze cosmopolite, Bruckner a fost creatorul unui limbaj simfonic perceput ca fiind modern pentru timpul său; el se alătură celor mai importanţi simfonişti ai celei de-a doua jumătăţi a secolului romantic (Mahler, Wolf, R. Strauss şi Reger). În privinţa tonului său solemn şi transcendent, idilic şi maiestuos este revelator pentru faptul că prima lucrare cunoscută din întreaga sa creaţie este un Requiem (slujbă funebră), compus la numai 25 de ani. Organist la mănăstire şi la mari catedrale austriece (Linz şi Viena), a avut un debut componistic îndelung pregătit (la vârsta de 37 de ani); la doi ani după compunerea primei sale simfonii avea să devină profesor al Conservatorului vienez, formând discipoli iluştri precum H. Wolf şi G. Mahler. Provocând auditoriul cu contururi sonore ample ce amintesc de sculpturile lui Michelangelo, muzica sa promovează dorinţa de unificare la scară cosmică a tuturor divergenţelor, organizând spaţii sonore complexe, polifonic stratificate cu discreţia, gravitatea şi distincţia omului pătruns de credinţa lui. Culminaţiile sale („străluciri îngheţate ale extazului") amintesc de marile catedrale vest-europene, respingând emfaza declamatorie şi concentrând expresivitatea în zone rarefiate, puternic spiritualizate; imnul de slavă şi spaţiul meditativ plasează muzica lui Bruckner între măreţie şi inefabil, pe teritoriul unde se parcurge, cu pas ritualic, întregul ansamblu al simbolisticii metafizice. Mişcarea procesuală, continuă a formei se naşte din sunete ce par a veni direct din tăcerile primordiale şi conduce către orbitoarele intonaţii la unison - atât de caracteristice exprimării sale; povestea fiecărei simfonii este rostită în interiorul creaţiei neprogramatice. Inovator al limbajului simfonic şi al orchestrei moderne, Bruckner asigură consistenţă sonorităţii mai ales prin intermediul instrumentelor de suflat din alamă (cu tente heraldice) şi a celor de percuţie. Limbajul temperat-cromatizat şi promovarea precaută a esteticii disonanţei l-au condus pe acea „cale de mijloc" a echilibrului şi maturităţii, ferindu-l de excesele sfârşitului de veac XIX.

Manifestându-se în continuarea voinţei arhitectonice clasice proprii lui Haydn şi Mozart şi făcând uz de simetriile şi rigoarea scrisului de tinereţe, Bruckner ne dezvăluie în prima sa Simfonie o lucrare care are profunzimea intonaţiilor religioase şi complexitatea tonurilor corale sau organistice (instrument pe care l-a onorat, prin interpretare, întreaga viaţă). Autodidact, Bruckner această creaţie la vârsta de 42 de ani (1866), aceasta fiind redactată în perioada în care îşi desfăşura cariera de organist la Linz, după ce a trăit puternica impresie a audierii în primă audiţie a operei „Tristan şi Isolda". Partea I, Allegro molto moderato dezvoltă trimiteri directe către ceea ce va fi Simfonia a VIII-a şi propune un proiect arhitectonic amplificat la trei teme şi două secţiuni dezvoltătoare.

Ex.

Partea a doua (Adagio) este ultima creată din cadrul simfoniei şi aminteşte ecoul acelui Adagio care încheie cea din urmă simfonie bruckneriană (cea de-a noua) prin glasul vibrant al unei confesiuni cutremurate de singurătate; fluxul nestatornic al introducerii meditative susţine acel caracter expresiv generos al postromantismului. Scherzo-ul pe care îl regăsim în cea de-a treia parte se remarcă prin contururile atenuate, lipsite de pulsaţia acută caracteristică; viziunea sa tripartită deschide calea finalului simfonic, în care se resimte freamătul unei viziuni fugitive. Originalele combinaţii ritmice, prezenţa celor trei teme şi dezvoltările lor libere, fragmentarea şi pulverizarea ideilor melodice se alătură procedeului reducerii tematice la esenţa ritmică - aşa cum vom mai putea consemna doar în cea de-a şasea simfonie a sa. Ritualul final (Allegro con fuoco), gradat ascensional este precedat de un episod contrapunctic ce anunţă travaliul tematic intens pe care-l vom putea regăsi în Simfonia a V-a. Prima sa creaţie orchestrală de proporţii avea să conducă spre performanţa ultimei sale simfonii, a noua, care a rămas - precum un testament - neterminată. Tonus său profetic avea să răsune, în istoria muzicii, chiar până în compoziţiile lui Schonberg (care a asimilat valorile muzicale bruckneriene prin intermediul dascălului său, Mahler).

Mulţumindu-vă pentru prezenţa în sala de concert, pentru a valoriza ascultarea şi trăirea muzicii în sala de concert, revenim întotdeauna la formularea aparent paradoxală a lui Sergiu Celibidache, care afirma: „ceea ce se poate asculta pe un disc este o realitate aparentă, cu totul altceva decât muzica adevărată. Ascultăm sunete, dar sunetele nu au nimic de a face cu muzica. Muzica se trăieşte, se simte în sala de concert; ea poate fi trăită numai în locul şi în momentul interpretării". Drumul lung a fost până la primul concert; muzica s-a cântat, istoria muzicii s-a scris şi continuă să se scrie şi cu noi, astăzi... Istoria se împlineşte chiar astăzi - acel „astăzi" eternizat prin ceea ce iubim.

Lect. univ. dr. Petruţa Măniuţ, consilierul muzical al Filarmonicii Braşov FILARMONICA BRASOV Str. Apollonia Hirscher nr.10 500025 BRAŞOV Tel: 0268 - 473.058 Mobil: 0723 - 292.598 Fax: 0268 - 475.389 www.filarmonicabrasov.ro