Apreciez 0
Grupul nostru, s-a format în urmă cu un an de zile, adunând în jurul câtorva fotografi pasionați și alți colegi de muncă interesați și dornici să afle mai multe despre fotografie. Întrucât toți lucrăm în domeniul IT (programatori, administratori de sistem sau designeri) și ne petrecem cel puțin o treime din zi în fața unui calculator, stând pe scaun, ne-am gândit că fotografia ar fi un pretext bun să ieșim din case, să ne plimbăm și să ne bucurăm de acest hobby alături de prieteni.
În ordinea alfabetică a prenumelor, cei 10 fotografi care participă la această expoziție sunt: Bogdan Tudorache, Claudia Iosipescu, Cristian Dinu, Gabriel Danciu, Marius Păltânea, Nadia Comanici, Ovidiu Rădoi, Radu Bârsan, Raluca Danciu și Zoltan Tamasi.
Deoarece suntem destul de mulți și avem preocupări fotografice variate, am ales să facem două expoziții în același timp: „Toamnă” și „Urban”. Fotografiile din fiecare temă sunt variate, precum sunt și autorii acestora – fiecare are amprenta și perspectivele sale proprii asupra aceleiași lumi în care trăim.
Fotografiile din expoziția „Toamnă” adună în mare parte fotografii recente, realizate în ultimele săptămâni. Acestea includ peisaje cu colorit specific toamnei, reflexii în apă, ceață și fotografii macro.
Fotografiile din expoziția „Urban” sunt realizate în diferite colțuri ale lumii. Am încercat să surprindem aspecte ale orașelor pe care le-am vizitat fiecare în ultimul an și totodată să surprindem și perspective noi din Brasov.
Vă așteptăm la expozițiile „Toamnă” și „Urban”!
Vernisajul va avea loc miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18, iar fotografiile vor fi expuse până în 3 decembrie 2013.
cultura , expozitie , Fotografie , comunitate , ceainarie , Ceai et caetera
Brasov, str. Latina, nr. 15 (Schei, aproape de statia Tocile)
0372741745 si 0732161729 Anca Gânscă
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.