Adaugă
Publicitate

Prezentare

Vineri, 26 iulie, de la ora 18, Biserica Neagră găzduieşte un eveniment cultural de anvergură. Parte din ediţia a III-a a proiectului Oratorium, 115 muzicieni români şi internaţionali vor interpreta pentru publicul braşovean „Ein Deutsches Requiem” de Johannes Brahms.

Concertul face parte dintr-un program mai mare, care include atât concerte în Cluj şi Oradea, precum şi o Promenadă muzicală în Cluj-Napoca în data de 22 iulie.

„Concertul este rezultatul unui curs de măiestrie pentru cor şi orchestră care reuneşte muzicieni de renume şi oaspeţi însemnaţi precum soprana Georgeta Stoleriu, dirijorul american Delta David Gier, poetul-teolog elveţian Beat Rink şi o întreagă echipă de docenţi internaţionali, cu muzicieni tineri, dar talentaţi, aflaţi la începutul carierei, pentru a le oferi o viziune mai largă asupra profesiei de muzician şi un impuls puternic în dezvoltarea lor profesională”, a declarat Kenneth Tucker, directorul general al proiectului Oratorium.

Biletele costă 20 lei şi se găsesc la casa de bilete a Bisericii Neagre şi în reţeaua Eventim (în magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, şi la librăriile Humanitas şi Cărtureşti).
Organizator: Fundatia Jubilate (Cluj-Napoca)


Etichete:

concert , cultura , Biserica Neagra , muzica culta

Contact

Organizator:

Biserica Evanghelică C.A.

Curtea Johannes Honterus 2, cod postal 500025, Braşov

0268511824


Contactează realizatorul articolului

Biserica Neagra

0268 511 824

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Curtea Johannes Honterus nr. 2

0268511824

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe