Adaugă
Publicitate

- intre 10:00 si 20:00 Program complet

Festival

Piaţa Sfatului

Asociatia Roadele Pamantului , Slow Food Brasov

participarea este libera

Imbunatățește Sesizează

2081 0

Prezentare

Începând de Miercurea Mare şi până în Vinerea Mare, în Piaţa Sfatului din Braşov are loc Târgul Slow Food Roadele Pământului®, organizat special pentru perioada sărbătorilor pascale. Astfel între 20-22 aprilie, 40 de producători din toată ţara v-au pregătit bunătăţi tradiţionale cu care să vă umpleţi mesele în Noaptea Învierii. Dintre bucatele specifice acestei sărbători, nu vor lipsi de la standuri drobul de miel, coasta de miel umplută şi friptura de miel pregătite de familia Dumbravă din Rupea, pasca şi cozonacii, precum şi prăjitura cu brânză care se mănâncă în Maramureş de Paşte (Rodica Ţiplea).

La târg veţi găsi şi drob din carne de porc (NBM, Babeţ), dar si tradiţionalul jambon de porc secuiesc (Transerv si Radipcom), consumat la sărbătorile pascale de maghiari. Specialităţile din vânat, precum pastrama de cerb sau mistreţ de la ELK Farm din Harghita, pot înlocui cu succes mielul în meniul de sărbători. Nelipsite de la târg vor fi şi brânzeturile, turta dulce cu coloranţi naturali, ciocolata de casă, marţipanul, pâinea cu cartofi sau de secară, produsele apicole, pălinca, vinul, conservele, siropurile, uleiul presat la rece, gemurile sau specialităţile italieneşti.

  • slow-food-brasov-piata-sfatului-paste-oua-incondeiate
  • slow-food-brasov-piata-sfatului
  • slow-food-brasov-piata-sfatului-paste-oua-incondeiate2

 După căutari şi selecţii riguroase, organizatorii Târgului Roadele Pământului® descoperă în fiecare lună mici producători pe care merită sa îi cunoaşteţi. Luna aceasta la târg vor fi prezenţi doi producători noi: Bio Fruct Miercurea Ciuc - cu suc de mere bio şi Rigo Attila din Cluj, cu turtă dulce facută dupa o reţetă din zona Bonţida.

La această ediţie organizatorii au pregătit şi un „food corner”, unde vizitatorii se vor putea delecta cu preparate româneşti de post sau de dulce (Restaurantul Gustări), dar şi cu reţete din bucătăria libaneză, pregătite de bucătarii Restaurantului Amasi.Pentru că târgul are loc în prag de sărbători, ediţia va găzdui atelierele de creaţie ale tinerilor de la Minisatul Sfantului Andrei (Seminarul Teologic "Dumitru Stăniloae" din Braşov), care în cele trei zile vor încondeia ouă după modele din zona Schei, ţara Bârsei şi Săcele şi vor întreţine atmosfera cu cântece. Piaţa este deschisă în intervalul orar 10.00-16.00, cu posibilitatea de prelungire, dacă vremea o va permite.

Târgul Slow Food „Roadele Pământului”® este un proiect al Conviumului Slow Food Brasov şi al Asociaţiei Roadele Pământului®, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brasov, al Consiliului Local Braşov, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Brasov şi al Bisericii Evanghelice CA Braşov. Următoarea ediţie va avea loc între 30 aprilie-1mai 2011, cu ocazia Zilelor Braşovului.


Etichete:

targ , alimentatie , Piata Sfatului , Slow Food , Roadele Pamantului , produse traditionale

Contact

Organizatori:

Asociatia Roadele Pamantului

Alexandru Ganea 0744 537780; Alexandru Stanescu 0762 633740



Loc de desfășurare:

Centrul vechi al oraşului.

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe