Adaugă
Publicitate

Prezentare

Cel mai recent spectacol montat la Teatrul „Sică Alexandrescu” adună sub un singur titlu (Cel de lângă tine), trei piese scurte semnate de dramaturgul american: David Lindsay-Abaire. Acestea sunt: Crazy Eights, That Other Person, Baby Food, comedii scrise în cadrul evenimentului „The 24 Hour Plays On Broadway”. O competiţie în care piesele (toate într-un singur act) sunt scrise, regizate, produse şi prezentate în numai 24 de ore. Evenimentul este descris de The New York Post ca fiind echivalentul „unui dans pe sârmă fără plasă de protecţie”, provocarea pe care o oferă atât dramaturgilor, actorilor, regizorilor cât şi producătorilor făcându-l să fie extrem de popular.

David Lindsay-Abaire, născut în 1969, este unul dintre dramaturgii americani care a primit un Premiu Pulitzer. Acest lucru s-a întâmplat în 2007, premiul fiindu-i decernat pentru piesa Rabbit Hole. Referindu-se la textele sale, David Lindsay-Abaire spune că el vrea să vorbească în ele despre „outsideri care încearcă să îşi găsească echilibrul”. Pentru el, teatru este un loc al absurdului, de aceea încearcă se stea cât mai departe de realism, raportul personajelor sale cu lumea exterioară fiind unul cu totul diferit faţă de obişnuit.
Traduse în română de Diana Cavaliotti, cele trei piese scurte sunt puse în scenă de Vlad Zamfirescu, cunoscutul actor bucureştean. Vlad Zamfirescu face parte dintre de artiştii care şi-au început cariera artistică cu un Premiu UNITER pentru debut (în 1996). Actor al Teatrului „Bulandra”, dar implicat şi în proiectele altor teatre sau companii independente, are un portofoliu complex de roluri, din zone diferite ale literaturii dramatice, fie ele clasice, fie moderne. De la Claudius în Hamlet de W. Shakespeare (regia: Vlad Mugur), Catindatul din D’ale carnavalului de I.L. Caragiale (regia: Horaţiu Mălăele) la mult mai contemporanii Marc din Artă de Yasmina Reza (regia: Cristi Juncu) sau El din Dumnezeul de a doua zi de Mimi Brănescu (regia: Claudiu Goga).
Cunoscut de către public şi din seriale de televiziune, dar şi din filme de lung-metraj, Vlad Zamfirescu a strâns în palmaresul său mai multe premii de interpretare, parte dintre ele primite, de-a lungul timpului, în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov.
Rolul de regizor a început să-l joace de curând, atunci când, în cadrul unui proiect independent, a regizat cele trei piese scurte ale lui David Lindsay-Abaire, lucrând cu actori din teatrele bucureştene. Aceleaşi texte le-a montat acum, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, putând spune, astfel, că debutul său ca regizor, pe o scena unui teatru de repertoriu, s-a făcut la Braşov.

Regia: Vlad Zamfirescu.
Scenografia: Bogdan Spătaru.
Cu: Bianca Zurovski, Iulia Popescu, Maria Gârbovan, Carmen Moruz, Mirela Borş, Mihaela Alexandru, Gabriel Costea, Demis Muraru, Relu Siriţeanu, Ciprian Mistreanu.
Spectacolul are loc în Sala Studio.

Biletele se găsesc la casa de bilete a teatrului.
Premiera a avut loc in data de 2012-02-10 ora 19:00.


Etichete:

cultura , teatru , Teatrul Sica Alexandrescu , spectacol , Teatrul Dramatic , piesa de teatru , stagiune , David Lindsay Abaire , Crazy Eights , That Other Person , Baby Food , Cel de langa tine

Contact

Organizator:

Teatrul Sică Alexandrescu

Piata Teatrului nr.1, Brasov

0268412969, 0268416699, 0268418850


Contactează realizatorul articolului

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Piata Teatrului nr.1, Brasov

0268412969, 0268416699, 0268418850

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe