Adaugă
Publicitate

Prezentare

„Ce e un actor şi ce vrea sa spună”
sau
după Florin Piersic… Horaţiu Mălăele

Anul trecut, începutul primăveri – cel care poartă cu el sărbători de celebrare: mărţişorul şi Ziua Femeii, amândouă cu origini încă din vremea Greciei Antice sau a Imperiului –, a fost sărbătorit şi de către Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Filarmonica din Braşov. Atunci a fost vorba de un recital extraordinar al actorilor Florin Piersic şi Emilia Popescu, însoţiţi muzical de către prestigioasa orchestră braşoveană.
Şi, cum lucrurilor bune le stă bine să devină tradiţie, anul acesta primăvara va fi marcată din nou pe scenă, de un alt spectacol special: Horaţiu Mălăele, alături de Filarmonica din Braşov.

Recitalul „Sunt un orb”, ce poartă numele unei poezii semnate de către Marin Sorescu, va aduce în faţa spectatorilor versurile scrise de către Nichita Stănescu, Teodor Paca, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, George Ţărnea, Geo Dumitrescu şi alţii. O tălmăcire aparte a sensului, un continuu joc între ironie şi tristeţe, între umorul şi adâncimea lucrurilor ascunse în spatele versurilor, pe care numai Horaţiu Mălăele o poate descoperi şi împărtăşi. „Şi mâine-i o zi, / Şi ziua din tine / Frumos va zâmbii / Speranţei din mine” va spune cu încredere actorul, în timp ce Filarmonica din Braşov, sub bagheta lui Ovidiu Dan Chirilă va interpreta fragmente muzicale din toate timpurile: uverturi, arii celebre, valsuri, polci şi altele. Solişti: Crina Zancu – soprană, Hector Lopez – tenor.

Preţul unui bilet: 40 lei.

Contact

Loc de desfășurare:

Piata Teatrului nr.1, Brasov

0268412969, 0268416699, 0268418850

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe