Patru actori ai Teatrului Sică Alexandrescu - cetăţeni de onoare ai Braşovului

Informare

Piata Teatrului nr.1, Brasov

www.teatrulsicaalexandrescu.ro

Imbunatățește Sesizează

6906 2

Apreciez 2

Trimite și pe:

Prezentare

La sfârşit de an 2012, Primăria Municipiului Braşov a arătat încă o dată că ştie să preţuiască cultura şi pe slujitorii ei, printr-un gest de supremă recunoaştere. Patru actori, care au fost sau sunt de ani de zile pilonii valorici ai Teatrului „Sică Alexandrescu”, au fost desemnaţi cetăţeni de onoare a Municipiului Braşov. Mircea Andreescu, Costache Babii, Viorica Geantă Chelbea şi Dan Săndulescu (post - mortem) au primit ieri distincţia înmânată de Primarul George Scripcaru, ca semn de preţuire pentru anii dedicaţi teatrului, spectatorilor acestui oraş şi, mai ales, pentru munca lor extrem de specială: aceea de modelatori de suflete.

După debutul său de la Institutul de Teatru, în spectacolul Cum vă place de William Shakespeare, alături de colega sa de clasă Valeria Seciu, în 1963, scena teatrului braşovean a devenit locul în care Mircea Andreescu a dăruit talent, pasiune şi dragoste unor generaţii întregi de spectatori. Profesionalismul său, recunoscut de întreaga breaslă teatrală, a făcut ca Mircea Andreescu să fie invitat să joace şi în spectacole montate în teatre din Bucureşti: Mincinosul lui Goldoni, regia Vlad Mugur, la Odeon, alături de Horaţiu Mălăele, în Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Claudiu Goga, la Teatrul „Nottara”, alături de Alexandru Repan sau în Doamna noastră din Pascagoula de Tennessee Williams, regia Florin Fătulescu, la Teatrul Mic, alături de Valeria Seciu.
Totodată, complexitatea talentului cu care este înzestrat a fost remarcată şi de către regizorii de film, cariera sa împlinindu-se şi prin rolurile de notorietate din: Pas în doi, regia Dan Piţa, Senatorul Melcilor, regia Mircea Danieliuc sau A fost sau n-a fost, regia Corneliu Porumboiu.
Pentru tot ceea ce a făcut în teatru, Mircea Andreescu a fost omagiat, în 2010, prin Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Costache Babii a debutat, în 1967, la Teatrul Dramatic cu rolul Osvald din Strigoii de Ibsen. De atunci, până în 2006, când a interpretat magistral pe scenă ultimul său rol, Gaev din Livada de vişini de A.P. Cehov, a jucat zeci de roluri, fie de dramă, fie de comedie – recompensate cu Premiul de Excelenţă al UNITER –, a avut întâlniri profesionale de excepţie. Acest lucru îl sublinia şi Miruna Runcan, în volumul Actorii care ard fără rest: „Costache Babii nu e doar un artist care, de aproape jumătate de veac, a construit zeci (dacă nu sute) de roluri, principale sau nu, cu aceeaşi dăruire şi cu forţe mereu împrospătate de o energie lăuntrică greu de egalat. El este, în acelaşi timp, şi un actor din acea categorie specială pe care aş îndrăzni s-o numesc „de inducţie”. El are puterea (ştiinţa? generozitatea?) de a-şi încărca partenerii, într-un fel invizibil, cu ceva din aura sa magnetică, aproape hipnotică, fie că e vorba de dramă sau de comedie, astfel încât ei să vibreze maximal, pentru adâncirea verosimilă a situaţiei scenice, indiferent de genul de emoţie sau de tipul de semnificaţie care e în joc. E şi pricina pentru care, probabil, la Braşov, nu numai identităţile unora dintre actorii generaţiei sale prind un abur de legendă, ci şi câteva cupluri de distribuţie, desăvârşite în aproape orice soi de emploi. Cuplul Costache Babii-Mircea Andreescu, ori cuplul Costache Babii-Virginia Itta Marcu, ori cuplul Dan Săndulescu-Costache Babii; iar lista ar putea continua...”

Recompensată în noiembrie anul acesta, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Braşov cu Premiul special al juriului pentru rol secundar, pentru personajul Mama din Absint de Magda Fertacz, Viorica Geantă Chelbea a poposit în Braşov acum 23 de ani. De atunci s-a dedicat acestei scene, cu pasiune şi dăruire, având un singur ţel care mereu şi mereu a motivat-o. Acela de a juca. Într-un interviu acordat revistei Teatrul azi, mărturisea: „A existat un moment dificil în existenţa la Braşov. Sunt asemenea unui cal nărăvaş. Câţiva au încercat să îmi pună zăbala, iar eu nu am vrut să stau. Pentru asta a trebuit să plătesc. În acele clipe delicate m‑am gândit să plec. Nu îmi este frică să o iau de la capăt, orice vârstă aş avea. Tot ce am realizat a fost printr‑o muncă chinuitoare cu mine însămi, ca un sclav la Maiestatea Sa Actoria. De aceea aş avea curaj să dau concurs chiar şi la şaptezeci de ani. Aceste încercări le‑am luat ca pe nişte lecţii pe care trebuia să le învăţ. Poate eram prea vulcanică şi a trebuit să învăţ ce înseamnă cumpătarea. Acum ştiu să fiu umilă în faţa profesiei. Mi‑a ajutat Dumnezeu şi am trecut cu bine. Acum am o poftă nebună să fac o mie de lucruri: film, teatru, să colaborez cu cât mai mulţi oameni.”
În această stagiune o puteţi vedea, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, în Absint de Magda Fertacz, Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înnebunit de John Tobias, Jake şi femeile lui de Neil Simon, Fazanul de Georges Feydeau, Un cuplu ciudat de Neil Simon.

Părăsind brusc această lume, în vara acestui an, Dan Săndulescu a fost cel de-al treilea pol al triadei actoriceşti care a făcut ca istoria teatrului braşovean să fie una vie şi valoroasă (alături de Mircea Andreescu şi Costache Babii).
După absolvirea Academiei de Teatru şi Film, în 1964, a fost repartizat la Teatrul Dramatic din Braşov, de care s-a îndrăgostit iremediabil, dedicându-şi întreaga carieră acestei scene. A lucrat, alături de colegii săi, cu regizori de marcă, sub bagheta cărora şi-a şlefuit talentul: Mihai Dimiu, Eugen Mercus, Olimpia Arghir, Florin Fătulescu Horea Popescu, Alexandru Dabija, Mircea Cornişteanu, Vlad Massaci, Claudiu Goga ş.a. Cea mai frumoasă descriere a omului şi actorului Dan Săndulescu o face tot Miruna Runcan, în aceeaşi carte: Am învăţat, printre multe altele, de la Dan Săndulescu că există actori care nu au cu adevărat invidii urâte. Respectul aproape îndrăgostit faţă de colegii de scenă, mai ales faţă de cei cu aparent mai multă faimă decât el, e una dintre cele mai speciale trăsături ale omului/actorului Dan Săndulescu. Din prima clipă l-am auzit spunând numai cuvinte de laudă faţă de colegii săi de promoţie (o promoţie mirifică, cu Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, alături de mulţi alţii), şi n-am sfârşit nici azi de a mă minuna când îmi telefonează să-mi povestească despre un nou spectacol braşovean, în care cutare sau cutare «e formidabil». Bătrâni sau tineri, nu contează. Unii ar zice că asta poate fi o ipocrizie fină, dar ce-i ce-l cunosc (un veşnic adolescent) ştiu că e de-o dezarmantă sinceritate.”