intre 18:00 si 20:00 Program complet
Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi
35 lei
1278 0
Apreciez 0
Românii sărbătoresc Luna iubirii începând cu 24 februarie și până la sfârșitul primei decade a lunii martie. Uniunea Junilor, având ca partener „Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi” și „Lidia creează” organizează la Casa Junilor un atelier dedicat zilei de Dragobete dar și Mărțișorului, joi, 15 februarie, între orele 18.00 si 20.00.
Atelierul nostru este o provocare și o invitație de a descoperi simbolurile tradiționale românești, prin realizarea unei brățări cu un motiv preluat de pe o cămașă de june din Șcheii Brașovului.
La acest atelier vă propunem două tipuri de brățară:
⌘ brățară cusută (în limita a 14 locuri)
⌘ brățară țesută din mărgele de nisip (în limita a 6 locuri).
Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani.
Taxa de participare: 35 lei, include toate materialele și accesoriile necesare realizării brățării, inclusiv modelul de cusut, în format tipărit.
Indiferent de varianta pe care alegeți să o realizați la atelierul nostru (cusută sau țesută), veți primi din partea noastră atât modelul roșu pe fond alb cât și cel alb pe fond roșu dintre care, pe unul veți lucra la atelier, iar pe celălalt, acasă.
___________________________________________
✒️INSCRIERI: prin mesaj cu titlul „Înscriere atelier brățară cusută” sau „Înscriere atelier brățară țesută” pe adresa , care să conțină numele dumneavostră și numărul de telefon. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Până în februarie 2016, Dragobete nu avea un simbol asociat. Pe 15 februarie 2016, în urma a peste 20.000 de voturi, printr-o campanie de promovare a valorilor românești, simbolul ales pentru Dragobete a fost Uniunea, care trimite către ritualul păsărilor care, în acea zi, își căutau și
găseau perechea pe viață. Ele erau primele care, odată cu dezmorțirea naturii și apariția unui nou anotimp de primăvară, dădeau tonul întregului ritual de trezire la viață, prin iubire (sursa: ro.wikipedia.org/).
Atunci când oferi sau primești o brățară înseamnă uniune și dorința ca relația să evolueze.
Foma brățării fiind cerc, oamenii purtau brățări pentru a fi protejați de ghinion.
Cercul (și implicit brățara) mai înseamna armonie între trup și suflet, legătura cu divinitatea, legătura între cel ce oferă și cea ce primește. Cercul este simbolul divinității, al soarelui, perfecțiunea și echilibrul (sursa: cufarulcudichiseli.ro/).
Brașov, str. Munteniei, nr. 12, cod postal 500209
0741705382
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.