Apreciez 0
În postul Paştelui, vă propunem să pătrundem tehnica vechilor cruceri şi să lucrăm icoana Mântuitorului prin incizarea desenului pe scândura şlefuită de lemn de tei, urmată de uşoara cromatizare cu culori de apă. La sfârşit, icoana va fi ceruită pentru a se păstra mai bine în căminul dumneavoastră!
Icoana de vatră, ascunsă în gospodăria tradiţională în hornul casei, "zăvora" interiorul locuinţei, împiedicând pătrunderea spiritelor rele.
Se găsea mai ales în Sudul ţării, iar ţăranul o agăţa în interiorul coşului de deasupra vetrei, ferită de privirile oamenilor, dar cu rol apotropaic - bloca accesul spritelor malefice, protejând casa şi familia.
Alături de icoană, se agăţa şi un pistornic (pecetar), iar lângă vatră
erau păstrate sticla cu aghiasmă, busuiocul, candela.
Sunt puţini sfinţii reprezentaţi în icoana de vatră. Mântuitorului, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe, Sfânta Parascheva, Maica Domnului cu Pruncul sunt cei care apărau casele ţăranilor şi ştiau toate necazurile lor.
Atelierul este susţinut de Victoria Ţăroi şi Georgiana Gămălie, artiste vizuale membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia sin Scheii Braşovului. Acest eveniment face parte din seria de ateliere de arte și meșteșuguri uitate specifice zonei, în spiritul sărbătorii de Paști, din cadrul Festivalului Gloria Domini.
Taxa participare: 80 lei
Sunt incluse
- îndrumarea de specialitate
- materialele şi ustensilele necesare
- tratația din pauza de cafea
___________________________________
ÎNSCRIERI atelier: prin mesaj cu titlul "Icoană de vatră" la adresa , împreună cu datele dumneavoastră de contact (număr de telefon și nume complet). Veți primi un mesaj de confirmare a participării.
Mai multe detalii despre eveniment, aici: https://www.facebook.com/events/188636708409066/
Brașov, str. Ceahlau, nr. 2
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.