ABMEE, împreună cu Primăria Municipiului Braşov, au organizat cea de-a doua ediţie a „Zilelor Municipale ale Energiei Inteligente”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 4-9 noiembrie, în cadrul proiectului european MODEL, şi a contorizat 3 acţiuni realizate în premieră în municipiul Braşov.
[gallery link="file" orderby="title"]
Prima acţiune, realizată în premieră pentru municipiul Braşov, a fost un spectacol cu marionete, „Să salvăm energia!”, destinată preşcolarilor, produs în colaborare cu Teatrul de Păpuşi „Arlechino”. Sceneta a fost interpretată de doi actori ai Teatrului „Arlechino”, alături de marionetele „ENER” şi „GIA”.
Reprezentaţia le-a captat atenţia micilor spectatori prin mesaje legate de economisirea energiei şi protejarea mediului, încercând introducerea încă de la o vârstă fragedă a conceptului de eco-cetăţean. Personajele scenetei le-au explicat micuţilor cum trebuie să se comporte responsabil, demonstrându-le prin măsuri simple pe care le pot adopta, cum pot contribui la salvarea energiei, a resurselor naturale, a mediului înconjurător.
Spectacolul interactiv s-a încheiat cu un film de animaţie realizat de divizia „Sustainable Energy for Europe”, a Comisiei Europene.
La finalul reprezentaţiei cei mici au primit cadouri chiar de la Primarul Municipiului Braşov, dl.George SCRIPCARU.
Cea de-a doua acţiune în premieră a fost marcată de KRON FILM FEST, primul Festival de Filme ECO din Braşov.
Pe parcursul a două zile, Amfiteatrul CP 3 al Universităţii „Transilvania” a găzduit proiecţiile celor mai reprezentative pelicule ale momentului, legate de efectele schimbărilor climatice şi a încălzirii globale. KRON FILM FEST şi-a „delectat”, sau mai degrabă „responsabilizat” cei aproximativ 600 de spectatori cu un repertoriu format din „An Inconvenient Truth” (regizat de: Davis Guggenheim, cu Al Gore), „The 11th Hour” (regizat de: Nadia Conners şi Leila Conners Petersen, cu: Leonardo DiCaprio), „Home” (regizat de: Yann Arthus-Bertrand, produs de: Luc Besson, cu: Glenn Close) şi „The Age of Stupid” (regizat de: Franny Armstrong, cu: Pete Postlethwaite).
Publicul a fost format de elevi ai liceelor şi colegiilor naţionale braşovene, studenţi, dar şi cetăţeni interesaţi de tematica ECO.
Organizatorii au pregătit şi un sondaj de opinie, respondenţii fiind constituiţi din participanţii la proiecţiile KRON FILM FEST. Formularele au fost completate de respondenţi având vârste cuprinse între 10 şi 67 de ani. Sondajul a relevat faptul că respondenţii îşi doresc ca Festivalul de Film să fie continuat şi anul viitor, fiind o acţiune de impact. De asemenea, aceştia au menţionat că doresc împărţirea KRON FILM FEST pe secţiuni, care să prezinte nu doar documentare, ci şi scurtmetraje, animaţie şi spoturi publicitare ECO.
Respondenţii au fost întrebaţi şi cât cred că măsoară amprenta lor de carbon, în tone de CO2 / an, însă majoritatea au răspuns că nu ştiu şi că vor încerca să o măsoare de acum înainte, pentru a fi conştienţi de efectele acţiunilor lor.
Cea de-a treia premieră este reprezentată de proiecţia specială organizată astăzi, 9.11.2009, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Braşov, la care au fost invitaţi angajaţii Primăriei şi a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local. Astfel, organizatorii au reuşit să transmită mesajele evenimentului „Zilele Municipale ale Energiei Inteligente” şi reprezentanţilor municipalităţii.
Evenimentul a fost considerat un succes, având o participare peste aşteptări şi o acoperire mediatică fără precedent, astfel încât, ABMEE şi Primăria Municipiului Braşov iau în considerare organizarea unei noi ediţii a Kron Film Fest, de o mai mare amploare.