Anual, Radio România Cultural decernează premii pentru cele mai importante evenimente culturale care au marcat anul precedent.
Pentru anul 2010, Festivalul de Dramaturgie Contemporană a fost nominalizat, alături de alte trei manifestări culturale, la secţiunea "Proiecte culturale, bienale şi festivaluri".
Aceasta este o recunoaștere binemeritată a valorii Festivalului (ajuns, în 2010, la cea de a XXII-a ediție), organizat anual de către Teatrul "Sică Alexandrescu" (având sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Brașov, al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și al UNITER), festival dedicat exclusiv dramaturgiei contemporane și singurul cu acest specific în România.
Această apreciere, prin nominalizare, se alătură altora similare care, în ultimul timp, au sesizat și au accentuat importanța evenimentului la nivel național.
Cu atât mai mult cu cât intenția noastră principală este nu numai să alăturăm, în Festival, spectacolele bazate pe texte contemporane, ci să facem din el un laborator care să permită deschiderea către dramaturgia contemporană, de la text până la spectacol.
Astfel, spectacolele sunt însoțite de dezbateri teoretice, lansări de carte de gen, spectacole lectură şi alte evenimente care au drept scop aducerea în prim-plan a tot ceea ce înseamnă preocupări, tendinţe, problematici ale lumii contemporane, reflectate prin text, spectacolul, imagine.
Ne dorim ca Festivalul să consolideze pe mai departe ceea ce a reușit să concretizeze până acum, rămânând în continuare în topul preferințelor spectatorilor brașoveni și în raza de apreciere a specialiștilor.
cultura , teatru , Teatrul Sica Alexandrescu , Festival , Teatrul Dramatic , Festivalul de Dramaturgie Contemporana , comunicat de presa , SRR , Radio Romania Cultural
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.