Adaugă
Publicitate

Proiectul "Tu stii cati parazinti ameninta copilul tau?"

Prezentare

După modelul Agenţiei Metropolitane Braşov, educatoarele din Focşani vor lansa în grădiniţele din localitate proiectul "Tu ştii câţi parazinţi ameninţă copilul tău?"

Şcoala de toamnă a educatoarelor din România a reunit la Braşov, în acest sfârşit de săptămână, 60 de cadre didactice din mai multe judeţe ale ţării. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Educatoarelor din România, organizaţie a cărei preşedinţie o deţine Simona Moaşa, cadru didactic în cadrul unei grădiniţe de stat din Braşov.

Asociaţia Educatoarelor din România este partenerul Agenţiei Metropolitane Braşov, alături de Universitatea Transilvania din Braşov şi Direcţia Sanitară Veterinară Braşov în campania de informare şi conştientizare a părinţilor dar şi a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar cu privire la pericolul pe care îl reprezintă prezenţa paraziţilor, proveniţi de la animale, în spaţiile publice, în special locurile de joacă pentru copii. Agenţia Metropolitană Braşov, împreună cu instituţiile mai sus menţionate, au demarat acest proiect la începutul lunii septembrie sub sloganul: „Tu ştii câţi paraziţi ameninţă copilul tău?". Educatoarele prezente la Braşov au aflat de la partenerii implicaţi în proiect despre etapele campaniei începute la nivelul zonei metropolitane Braşov şi au primit un ghid practic ce cuprinde informaţii despre cele mai întâlnite boli cauzate de paraziţii prezenţi în spaţiile publice destinate copiilor şi despre simptomatologia şi profilaxia acestor boli la nivel individual.

Codruţa Nemet, profesor universitar doctor în cadrul Facultăţii de Medicină Braşov, prezentă la întâlnirea educatoarelor, a explicat cadrelor didactice, din punct de vedere medical, motivul pentru care au un rol extrem de important în educarea copiilor preşcolari astfel încât, pe termen mediu şi lung, numărul copiilor infectaţi cu paraziţi proveniţi de la animale să scadă. „Rolul educatoarele din grădiniţele noastre este unul vital. În curtea unităţilor de învăţământ există locuri de joacă iar cadrele didactice pot observa cu uşurinţă deprinderile igienice precare ale copiilor şi le pot îndrepta. Educatoarele au răbdarea necesară pentru a le explica micuţilor, pe înţelesul lor, cât este de periculos să nu respecţi regulile elementare de igienă şi cât este de grav ca aceşti paraziţi să fie prezenţi în corpul lor. Un rol foarte important revine educatoarelor în relaţia cu părinţii. Ghidul practic pe care l-am lansat în cadrul Şcolii de toamnă de la Braşov este un instrument valoros cu ajutorul căruia educatoarele pot arăta părinţilor lumea nevăzută a paraziţilor şi riscurile la care sunt expuşi copiii în cazul unei diagnosticări greşite", a declarat profesor universitar doctor Codruţa Nemet

„Asigurarea sănătăţii copiilor noştri reprezintă pentru Agenţia Metropolitană Braşov un obiectiv pe termen lung. Agenţia Metropolitană Braşov este implicată într-o serie de proiecte educative ce au ca grup ţintă copiii. Campania „Tu ştii câţi paraziţi ameninţă copilul tău" reprezintă un prim pas în realizarea unui parteneriat durabil între instituţiile direct implicate în asigurarea sănătăţii copiilor. Unul dintre rezultatele acestui proiect va fi un studiu de impact asupra mediului pe tema infecţiilor cu paraziţi în spaţiile publice de joacă. Este primul studiu ştiinţific de acest gen din România. Fiecare localitate va avea posibilitatea să fie informată despre gradul de poluare a solului din spaţiile de agrement ale localităţii şi soluţiile ce se impun", a declarat directorul general al Agenţiei Metropolitane Braşov.

Educatoarele din Focşani, atrase de importanţa şi relevanţa temei campaniei lansată de Agenţia Metropolitană Braşov şi partenerii implicaţi, au preluat toate informaţiile necesare urmând ca în perioada următoare proiectul să fie implementat şi în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea didactică. Reprezentanţii instituţiilor implicate în campania de informare şi conştientizare vor fi în legătură permanentă cu educatoarele din ţară, oferindu-le sprijinul necesar în diseminarea informaţiilor acumulate la Braşov şi pentru implementarea cu succes a modelului din Zona Metropolitană Braşov.


Etichete:

Universitatea Transilvania , gradinita , AMB , Agentia Metropolitana Brasov , proiect , Directia Sanitara Veterinara

Informaţii suplimentare 233

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe