Adaugă
Publicitate

Subventii pentru anul 2012 asociatiilor si fundatiilor care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala

Prezentare

Consiliul Local al Municipiului Braşov poate acorda subvenţii pentru anul 2012 asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov, conform următoarelor prevederi legale:

  • - Legea nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială;
  • - H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările potrivit H.G. nr. 942/2005 şi H.G. nr. 1217/2008;
  • - H.G. nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, a Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare;

Liniile prioritare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială vor fi aprobate prin hotărâre de consiliu local pentru următoarele categorii de persoane beneficiare:

  • copii separaţi sau cu risc de separare de părinţi;
  • persoane cu handicap;
  • persoane vârstnice;
  • persoane victime ale violenţei în familie;
  • persoane toxico-dependente;
  • persoane victime ale traficului de persoane;
  • persoane imigrante şi refugiaţi;
  • persoane fără adăpost;
  • persoane care suferă de boli incurabile;
  • persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA;
  • alte persoane aflate în dificultate;

Procedura de evaluare şi selecţionare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, se va aproba prin hotărâre de consiliu local.
Proiectul de Hotărâre a Consiliului Local privind aprobarea liniilor prioritare şi a procedurii de evaluare şi selecţionare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov este publicat pe site-ul Primăriei Municipiul Braşov www.brasovcity.ro şi afişat la sediul Direcţiei de Servicii Sociale din Braşov, Bd. M. Kogălniceanu nr. 23, Bl. C7.

Asociaţiile şi fundaţiile care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov pot trimite propuneri, sugestii sau opinii privind proiectul de hotărâre mai sus menţionat, în termen de 10 zile de la publicarea prezentului comunicat, la Direcţia de Servicii Sociale din Braşov, Bd. M. Kogălniceanu nr. 23, Bl. C7, cam. 203 sau la adresa e-mail: , persoană de contact Boga Iuliana.


Etichete:

ONG , Primaria Brasov , asociatie , Fundatie , asistenta sociala

Contact

Organizator:

Primăria Braşov

b-dul. Eroilor nr. 8

0268 416550; 0268 984


Loc de desfășurare:

0268 416550; 0268 984

b-dul. Eroilor nr. 8

Informaţii suplimentare 233

Urmează în Braşov 6433

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe